Prognoza anului 2023
Modul în care fiecare dintre noi va percepe aceste influențe date de energiile cifrelor care compun acest an va fi diferit, în funcție de caracteristicile numerologice personale.
Înainte de a vorbi despre ceea vom experimenta în anul 2023, vreau să reamintesc despre ceea ce a însemnat anul 2022 din punct de vedere numerologic.
Anul 2022, a fost un an cu multă energie feminină, acest lucru putând fi observat în pătratul lui Pitagora prezentat mai jos prin cifrele care apar în acesta, respectiv: 2 și 6. Atât cifra 2, cât și cifra 6 aparțin elementului apă. Apa este un element care ne vorbește despre emoții, sentimente, diplomație, maleabilitate, fecunditate, dar și despre posibilitatea de a fi inundați sau chiar secătuiți la propriu de semnificațiile acestui element. Astfel întâmplările petrecute pe parcursul anului 2022 atât la nivel mondial cât și personal au avut drept cauze aceste caracteristici specifice cifrelor 2 și 6.
2022.6.6.2.2.

Vibrațiile care guvernează anul 2023 sunt: 2, 3, 7. Elementele caracteristice acestui an sunt apă și aer. Apa, dată de cifra 2 ne vorbește despre energie, emoție, maleabilitate și despre modul de gestionare al acestora. Aerul, reprezentat de cifrele 3 și 7, vorbește despre schimbul informațional, inteligență, independență. O altă cifră importantă, care deși nu este prezentă de sine stătătoare, fiind formată din 2 și 3 de la finalul anului 2023, prin adunarea acestora 2 + 3 = 5.
2023.7.7.3.3

Vibrația 7 a anului 2023 ne vorbește despre planul mental. Are loc o trecere de la planul material, fizic care a fost specific anului 2022 (6). Merită să vedem care sunt caracteristicile acestei cifre 7 și să le acordăm atenție, deoarece ne vom întâlni pe parcursul acestui an cu diverse situații care ne vor aduce provocări în acest sens.
Așadar, la ce merită să fim atenți în acest an 2023?
Vei vedea, că nu puține vor fi situațiile în care va fi necesară introspecția și analiza profundă a ta dar și a ceea ce este în jurul tău, tocmai cu scopul de a vedea realitatea și de a ieși din starea de visare. Acest an aduce experiența în prim plan. Probabil te întrebi ce vom experimenta? Răspunsul este unul destul de simplu și vine ca urmare a acțiunilor tale anterioare. Alte caracteristici cărora merită să le acordăm atenție sunt: răbdarea, respectul, valorile, neamul, latura spirituală, talentul.
Cifra 3, care este parte componentă a acestui an va îndemna spre acțiuni concrete. Informează-te, adună cunoașterea dobândită și încearcă să îți sintetizezi ideile și planurile în așa fel încât să poți merge la pasul următor și să le pui în aplicare. Caracteristice cifrei 3 sunt: relaționarea la nivel de grupuri, interacțiunea, curiozitatea, capacitatea de a face conexiuni, bucuria, copilăria.
Cifra 2 din componența anului 2023, vine să ne vorbească despre emoții, sentimente, parteneriate. Cum ne raportăm noi la fiecare dintre aceste aspecte? Ce vorbe adresăm celor apropiați? Dar nouă înșine? Emoțiile vor fi și ele prezente și se poate întâmpla, ca în multe cazuri să ghideze deciziile. Din acest motiv, o bună informare prealabilă, încrederea în cel/cea de lângă tine, echilibrul emoțional pot duce spre parteneriate bazate pe respect și încredere.
Cifra 5, cea care reprezintă elementul variabil al acestui an, vorbește despre curajul de a depăși limitele, încrederea în propriile forțe pentru a putea acționa, oportunități, progres, schimbare, sexualitate. Pe parcursul acestui an vom fi forțați să acționăm, iar dacă avem rețineri sau limite va veni viața și ne va pune în contextele necesare pentru a face, a acționa. Cifra 5 cere să facem un efort de voință, să mergem mai departe decât ceea ce cunoaștem deja, să ieșim din zona de confort. În ceea ce privește întrebările ce merită adresate în acest context, am putea să luăm în calcul următoarele: Vreau ca lucrurile să fie în același fel ca și până acum? Ce pași pot face pentru a începe schimbarea? Unde mă situez la capitolul încredere în forțele proprii? Cum îmi joc rolul? Îmi asum rezultatele acțiunilor mele?
Atât 7 cât și 3 sunt cifre masculine, active, de aer, ceea ce înseamnă că vom fi ghidați spre acțiune, nu mai putem sta pasivi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, nu mai putem aștepta să ne poarte viața într-o parte sau alta. Merită să conștientizăm care este situația prezentă din viața noastră și să acționăm pentru a ne atinge obiectivele propuse. Nu te sfii să te documentezi, să începi să înveți ceva nou, deoarece aceasta poate fi calea spre tine, spre materializarea scopului tău. Acceptă schimbările și situațiile neprevăzute care își vor face simțită prezența și vezi cu ce scop au venit spre tine.
Tu în ce situație te afli în acest moment? Ți-ai făcut planurile pentru anul 2023? Ai început să acționezi?
Ce te împiedică în a-ți depăși propriile limite?
Dacă te afli într-o situație incertă și nu știi exact încotro să mergi, programează o sesiune de numerologie previzională și începe să faci pași spre tine și destinul tău.
Acționează cu încredere în propriile forțe pentru a atinge rezultatele dorite!